Galaxii

Despre Galerie

Să zicem că ar fi niște semne, câteva din cele ce au adus sunet și ceva imagini stinse sau materie din reacții. Le putem privi ca hărți ori discuri purtătoare de numere, calendar de astre sau grădini circulare cu ochi. Straturi de nori și flash-uri, praf în vârtejuri, spirale înghesuite în tuburi, ritmuri de curenți, foste lumini, protoni, neutroni, electroni, orice poate oglindi prin lupele dimineții. Pâlnii ce se varsă în plante cu miros și gust, darul între jos și sus, echilibru între margini, topogan de vene sau puful laptelui stricat. Poate tava urisitoare o fi vârtelnița cu covoare, cuib din bețe, cârpe, pungi înnodate  și fire uscate ce găzduiesc un ou,  ochiul din piele sau țoalele din cuva cu programul 2 cu 90, mmm… galaxii pitice?! Văd o lingură înfiptă’n tocană, un creuzet cu neutrini, sare praf dintre elice, ceva mi-a căzut în apa! Meci cu role igienice, veuri zburătoare, sepii nervoase, electricitatea din aer, semințe aruncate la întâmplare poate clusterul virgo. Vând atom la metru, maxim un kilometru! Poate ne pieptănăm într-o oglindă învârtitoare, ne uităm la un cilindru cu partitură punctat și vântul mi-a suflat pălăria. A început ploaia ce o să-mi inmoaie jpeg-ul și o să apară: craclura, nervura, sudura, cusătura, lipitura, curbura. Oriunde le-am pune, rodesc!

 

Categorie

Obiect