Floarea Căilor

Despre Galerie

Calea bătătorita, pietruită, pământuita sau calea urbană, semaforizată, poate ulițele cerebrale și copaia de vene. Astea pot fi capătul  firului din marele ori micul ghem al fiecăruia.

Un început este goana spermatozoizilor pe calea ovulelor și miez de suveică placentară. Calea excentrică a visului prespălat, calea didactică prin pulberea gri, calea puțină din varful molozului, drum înfundat și calea’napoi, fuga prin lan și fără de cale cu drumul lăsat pentru martori, calea în sus cu cerul sub tine, calea spontană, opus al căii ferate, a oricărei căi înșinate.

Calea blajinului rătăcita în intersecții și giratorii, străduțe strâmte cu rufe prăfuite’n culme și chiloți în vânt pe dale.

Calea subterană. Vine metroul de  Titan, întotdeauna !

Calea oului în simfonia lui Dvořák cu 9 sunete paletate.

Mai sună un recviem pe calea Narayanei, unde coletul nu găsește utilitatea expeditorului, în locul  monumentelor cu fildeș.

Există și o cale a crăpăturilor, aceea pe care furnicile o iau conștiincios în sus și-n jos.

Aici calea imposibilă e posibilă cu frunze pe lujer gradat, foarte puțin curbată, dar musai să fie dreaptă și spiralată din loc în loc, înnodată.

Calea curenților în materialul Domnului, sau cea a carilor. O cale dirijată de noduri, purtată în fibră și încălzită de scoarță, ca o broderie de Bruges mototolită, apare rețeaua de vene goale, pentru ventilație cu multi-aerare.

Rețeaua de drumuri auzite e calea goarnelor din Ierihon pe fiece fir cariat și vânturat, alege curentul la intrare și un sunet la ieșire de

canal. Tot cale cu cântec, dar cu drum înfundat, e calea de n-ai – n-am.

În grădina viselor cu capul pe perne de tufă, unde insomniaci depresivi își fac cuib, crește calea zacatechichi, cea care și uscată e vie și păstreaza gustul vindecării. Pe calea unde nu se mai vede nimic și păstrezi vederea sub ploape încep unghiile să crească, ies vâsle din urechi și penele pe spate.

Ești pe cale de a vedea o cale. Așteaptă !